Mergi la conţinutul principal

Femei in online - Catrinel Hagivreta

CatrinelFrame

Tot din seria prezentelor feminine cu impact semnificativ in mediul online, care inspira, motiveaza si construiesc comunitati relevante, stam de vorba cu fondatoarea MEDIjobs, Catrinel Havigreta.

MEDIjobs este prima platforma online de recrutare din domeniul medical si cea mai mare comunitate activa a medicilor specialisti din Romania. De ce online?Specificul business-ului pe care l-am fondat are desfasurare in mediul online pentru ca este accesibil si rapid. Daca te afli in cautarea unui job, ai nevoie de informatiile cu privire la oportunitatile din piata rapid, indiferent de orasul in care traiesti sau specialitatea pe care o ai ca si medic de exemplu. Iti doresti sa ai acces la un centralizator de oferte de actualitate, astfel incat sa iti poti evalua jobul actual si sa te hotarasti ce pas vrei sa faci in cariera ta mai departe. Daca nu ar fi existat mediul online, mi-ar fi fost aproape imposibil sa transmit toata aceasta informatie in timp util catre mii de persoane. Cat din timpul tau il petreci practic online?Cred ca jumatate din timpul petrecut la birou, printre emailuri, dezvoltarea platformei, analiza performantei implementarii unei anumite campanii, chiar si gestionarea echipei o facem online. Daca vorbim de timpul pe plan personal, fac shopping online, fac rezervari la restaurante sau hoteluri online, dar imi rezerv timp valoros si pentru interactiunea offline cu persoanele dragi sau pentru a citi o carte. Care consideri ca a fost si este secretul succesului in activitatea ta?Sunt multe lucruri pe care le-am invatat pe parcursul anilor si pe care, din pacate nu am avut de unde sa le invat. Voi numi principalele 3 :

Primul: Atunci cand dezvolti un start up, riscul face parte din aproape fiecare zi. De aceea, ai nevoie de o doza mare de curaj pentru a implementa ideile pe care le ai, in pofida contextului deloc prietenos(la inceputuri) si a oamenilor din jurul tau care te vor sfatui sa nu o faci sau ca nu va functiona(din dorinta de a te proteja de un eventual esec). Cred ca determinarea, increderea in deciziile pe care le iei si un apetit pentru a fi altfel si a face lucrurile diferit, sunt unele din secretele succesului.

Al doilea: Oamenii cu care te inconjori sunt extrem de importanti. Tin minte ca atunci cand mi-a venit idea lansarii unei platforme de recrutare medicala, am discutat despre asta cu toti specialistii sau antreprenorii la care am avut acces, pentru a lua feedback, pentru a invata din experienta lor. Am luat feedback-ul la rece, am invatat din fiecare (daca am avut ce) si am mers mai departe.

Al treilea: Am inteles ca pentru a dezvolta business-ul, trebuie sa ma dezvolt mai intai pe mine. Asa ca am citit si am investit in educatia mea antreprenoriala extrem de mult. Si cel mai usor a fost sa o fac prin carti. De la carti despre cum sa dezvolti un marketplace de succes, la carti despre marketing si branding, autobiografii ale antreprenorilor de succes si pana la cele de dezvoltare personala. Im place sa notez data si orasul in care ma aflu atunci cand incep o carte noua, sa subliniez paragrafele care ma invata ceva concret si sa revin sa le citesc din cand in cand. Ce tips & tricks (sfaturi) ai avea pentru o noua generatie de empowered women care aleg o cariera in online?Sfatul meu principal ar fi sa nu mai amane. Gasim tot felul de motive pentru care sa nu incepem astazi proiectul – lipsa de timp, lipsa de fonduri, lipsa de cunostinte sau experienta. Sunt  bariere pe care si ni le setam singure si care de cele mai multe ori nu sunt reale. O cariera in online este viitorul si poti incepe chiar acum sa faci ceva in acest sens – sa te informezi despre ce ar trebui sa faci in jobul respectiv si cum sa o faci, sa inveti sa iti setezi obiective pe care sa le si urmaresti.

In fiecare zi, dimineata, pana vin colegii la birou, petrec timp de 1h singura, cu o foaie de hartie si un pix, timp in care gandesc solutii si cai prin care sa imi ating obiectivele setate. Cateodata imi vin idei bune, cateodata nu, dar, am invatat ca este incredibil cat de mult conteaza pentru viitorul meu sa acord acest timp in fiecare zi, fara exceptie. De cele mai multe ori am gasit in felul acesta solutii la cele mai mari probleme. Care este experienta ta overall ca femeie in mediul online?Este, fara indoiala, cea mai memorabila experienta din viata mea profesionala de pana acum. Platforma MEDIjobs imi permite sa ajut multi oameni, in acelasi timp. Iar sa ajuti un om sa isi gaseasca jobul potrivit iti aduce multe satisfactii. De asemenea, iubesc sa imi folosesc creativitatea de a rezolva anumite probleme in procesul de recrutare prin tehnologie. Nu sunt multi care s-au inhamat sa o faca tocmai pentru ca este foarte greu.

Nu pot spune ca am simtit vreodata ca faptul ca sunt femeie a marcat in mod clar traseul meu profesional in domeniul online. Mai degraba, cred ca atitudinea si comportamentul sunt cei doi factori care au facut diferenta. Cum vezi viitorul online?Din punctul meu de vedere, viitorul online inseamna rapiditate, eficienta, inseamna obiectivism si lipsa discriminarii. In online nu conteaza cine esti, cati ani ani, daca esti barbat sau femeie, ce pareri politice ai sau ce religie. Conteaza ce iti doresti, ce stii sa faci si ce pui in practica. De aceea, multe joburi au acum desfasurare aproape 100% online, fara a fi necesar nici macar sa te cunosti cu angajatorul.

Viitorul online inseamna personalizare, inseamna sa ai acces rapid la genul de stiri, produse sau restaurant care se aliniaza cu preferintele tale. Nu mai pierzi timp cu oferte care nu sunt relevante pentru tine.

Viitorul online mai inseamna si predictie. Cred ca pe masura ce inaintam in viitor, vom incepe din ce in ce mai mult sa intelegem cat de valoros este sa intelegem ceea ce suntem sau facem astazi pentru a determina cum vom fi maine. Predictiile se vor face cu privire la sanatatea unei persoane, la dezvoltarea sa profesionala, chiar si in privinta relatiilor interpersonale.