Mergi la conţinutul principal

The Fashion Day Of Dana Rogoz

Dana Rogoz

Dana Rogoz e cool mereu, fara sa caute asta cu orice pret. Naturaletea, pasiunea pentru moda si actorie, spiritul de aventura si dragostea ei pentru familie sunt mereu inspirationale, de aceea am invitat-o sa se alature proiectului The Fashion Day Of... si sa iti dezvaluie ganduri, proiecte, vise!

Am invitat-o sa-si gaseasca de pe Fashion Days produsele preferate... zis si facut, acum ai ocazia sa vezi piesele alese de ea in campania The Fashion Day of Dana Rogoz! Speram ca vei gasi inspiratie pentru a face macar o schimbare in vestimentatia ta din aceasta toamna.

Actrita si blogger de succes, mama si sotie fericita, Dana Rogoz tocmai a sarbatorit implinirea celor 30 de ani alaturi de familie si prieteni, iar apoi intr-o mini vacanta petrecuta la Paris, cu ocazia Paris Fashion Week.

Esti implicata in permanenta in multe proiecte, care dintre ele te face mai fericita? Scrii deja de ceva vreme cu mare pasiune pe blog, moda fiind unul dintre cele mai importante subiecte pe care le abordezi. Spune-ne mai multe despre blogul tau si despre cum a inceput pasiunea ta pentru moda.Proiectele de teatru ma fac fericita. Cand lucram in televiziune nu imi permiteam sa intru in niciun proiect de teatru, din lipsa de timp. Asa ca acum sunt foarte fericita ca urc din nou pe scena cu fosti colegi de generatie la UNATC. Iar blogul l-am deschis acum 5 ani, fiind pasionata de moda si dorind sa testez ceva cu totul nou in viata mea. Acum a devenit principala mea sursa de venit, un job in toata regula, pentru care petrec zilnic mai mult de 6 ore de lucru. Noroc ca pasiunea pentru moda nu s-a stins in acesti 5 ani. Si ceea ce ma bucura si mai mult la blogging este ca am reusit sa adun o comunitate numeroasa si frumoasa. Categoriile s-au conturat treptat, cea de Parenting fiind acum una destul de cautata, generatia Abracadabra e acum generatia de parinti cu copii mici.

Cand ai realizat ca vrei sa devii actrita?Pe vremea cand eram Abramburica si faceam parte din echipa emisiunii pentru copii Abracadabra. Tin minte ca eu ii tot spuneam lui Marian Ralea (Magi al meu) ca vreau sa ma fac actrita, iar el imi tot repeta motivele pentru care sa NU aleg aceasta meserie: ca e o meserie in care trebuie sa ai sansa, ca e o meserie grea, ca sunt putine roluri de femei, ca o sa ma plictisesc tocmai pentru ca am inceput prea devreme... De fapt, ceea ce a reusit el sa obtina in mod indirect a fost sa ma faca sa gasesc in mine toate motivele pentru care iubesc aceasta meserie.

Care a fost rolul cel mai important pentru tine pana acum, dar cel mai dificil?Cel mai important, culmea, cred ca a fost cel de Abramburica. Pentru ca acela a fost debutul. Este rolul pentru care ma stiu toti cei din generatia mea sau mai mari decat mine. Dar un rol mai pe sufletul meu este de exemplu cel al Evei din spectacolul 'Jurnalul lui Adam si al Evei', pe care inca il mai joc la Godot Cafe Teatru. Diferenta e ca pe Abramburica au vazut-o milioane de oameni, iar pe Eva doar vreo cateva sute. Cat despre cel mai dificil rol... toate sunt, daca le iei in serios.

Cum simti ca ai evoluat ca actor de-a lungul carierei tale? Schimbari poate in modul in care abordezi personajele pe care interpretezi?Sunt mai analitica acum si nu stiu daca asta e tocmai un lucru bun. Cand eram mica, desi ai fi putut crede ca era doar o joaca ce faceam noi pe platoul de filmare, ei bine era o joaca cat se poate de serioasa, cu reguli bine stabilite, cu textul mereu invatat, cu respectul fata de oamenii din echipa, cu grija ca poate nu imi iese nu stiu ce scena... cu alte cuvinte am invatat de la bun inceput care sunt etapele corecte in dezvoltarea unui rol. Diferenta e ca in primii ani o faceam pur instinctiv, iar acum analizez si gandesc mai mult inainte de a actiona, evident si datorita experientei de viata din primii 30 de ani.

dana rogoz

Ce actori sau regizori de film te inspira?Regizori imi plac mult fratii Dardenne, Hanneke, John Cassavetes. Actori: Joaquin Phoenix, Amy Adams, Marion Cotillard, desigur Meryl Streep - sunt doar cateva exemple care mi-au venit rapid in minte pentru ambele profesii.

Suntem curioase... la ce filme te uiti si ce citesti acum?Nu am timp sa urmaresc seriale, desi fratele meu Radu ma bate la cap constant sa o fac, ca nu stiu ce pierd. In schimb imi place sa vad filme europene, de festival, acasa sau in cinema. De citit acum citesc "Conjuratia Imbecililor" si tocmai ce am primit best sellerul "Biblia Pierduta" de Igor Bergler, care a fost de altfel si primul regizor cu care am filmat un scurt metraj, la varsta de 5 ani.

Ce te motiveaza sa fii mereu cu zambetul pe buze?Familia mea.

Cum ar arata o zi normala in viata Danei Rogoz?Haos. Nu exista o zi ca cealalta. Sa luam de exemplu ziua mea de 30 de ani: dimineata la 7 trezirea data de Vlad, care vrea lapte si apoi multa joaca. La ora 10 intalnire la cinema cu presa pentru premiera animatiei 'Blinky Bill' pentru care eu am dublat unul dintre personajele principale. La ora 11 spectacol de teatru pentru copii la Teatrul de pe Lipscani. La ora 13 ma intorc la cinema sa astept invitatii sa iasa de la premiera si sa continuam interviurile si pozele. La ora 15 repetitie de teatru pentru un proiect nou. La ora 20 petrecerea de ziua mea. Intre timp, profit de fiecare clipa libera sa o petrec cu Vlad si Radu.

Dana Rogoz

Care este primul lucru pe care il faci dimineata?Il pup pe Vlad.

Ce nu ar trebui sa faca niciodata o femeie, dar un barbat?O femeie nu ar trebui sa conduca niciodata in marsarier (sunt un dezastru la asta), iar un barbat nu ar trebui niciodata sa se supere cand doamnele ii poarta hainele si accesoriile - sa o ia ca pe un compliment.

Cand erai mica iti doreai sa te faci mare ca sa...Ma ia liftul :)

Ai o familie minunata care te sustine, cum reusesti sa iti echilibrezi timpul intre viata de familie si cea profesionala?Asta nu e deloc un lucru usor, mai ales de cand am devenit mama. Inca imi caut acest echilibru.

Ai o comunitate de mii de oameni care te urmaresc cu placere, cine sunt ei...Am organizat de mai multe ori concursuri pe blogul meu prin care trageam la sorti cate 4 pana la 10 fete. De fiecare data am ramas impresionata de publicul de foarte buna calitate care s-a adunat in jurul blogului meu: sunt femei destepte, cu joburi care le ofera o independenta financiara, pasionate de frumos si, de multe ori, mame.

Every day is a Fashion Day te duce cu gandul la...Paris Fashion Week

Daca l-ai descrie in 3 cuvinte, stilul tau ar fi...Eclectic, fresh, fun.

Care sunt cele 3 piese de nelipsit din garderoba unei femei?Un palton dintr-o lana de calitate, o pereche de pantofi stiletto nude, o camasa alba impecabila.

Multe femei se inspira din stilul tau, cu ce le-ai recomanda sa se imbrace la prima intalnire, stim cat de importanta este prima impresie...Cred ca la prima intalnire e important sa alegi hainele care vorbesc cel mai mult despre tine, care simti ca sunt cu adevarat stilul tau. Nu e momentul sa experimentezi stiluri noi, in care te-ai putea simti inconfortabil. Nu as putea da un exemplu concret, caci depinde mult de stilul fiecarei femei si de locul de intalnire.

Dar la un interviu pentru job...Iarasi, depinde si ce job :) Dar sa zicem ca nu e unul foarte rigid, atunci eu as alege o pereche de pantaloni care sa se opreasca putin desupra gleznei, dintr-un material de buna calitate si intr-o culoare neutra. O camasa alba desfacuta la guler, cat sa se vada un colier interesant (nu neaparat masiv, dar 'cu poveste'), un cardigan din casmir, oversized si pantofi fara toc si cu varf putin ascutit. As purta geanta mea Moon by Dana Rogoz cu fata oglinda, cat sa transmit mesajul ca sunt o persoana curajoasa.

Ai un designer/brand de moda preferat care te inspira?Multe: Acne, COS, Celine, Valentino, Diane Von Furstenberg etc

Un secret de beauty?Nu am :)

Ai un corp de invidiat, cum iti pastrezi forma fizica?Alerg mult dupa Vlad! Si de curand m-am reapucat de sala.

Cel mai bun sfat pe care l-ai primit pana acum?Ca umorul e salvator.

Daca ai avea o super putere, care ar fi aceea?As zbura, logic :)

Dana Rogoz